Va prezentăm o listă scurtă a obiectelor pe care le folosiţi în fiecare zi în ritualul de îngrijire şi înfrumuseţare, dar cărora nu le acordaţi grija şi atenţia pe care o merită.
Toate femeile îşi îngrijesc cu sfinţenie trupul, tenul şi părul, făcându-şi timp în fiecare zi pentru obiceiurile esenţiale pentru înfrumuseţare. Fie că este vorba de demachiere, hidratare, gomaj, epilare sau pensare, nici unul dintre aceste gesturi nu este neglijat. Ceea ce uită multe doamne şi domnişoare este să se îngrijească şi de instrumentele de care se folosesc pentru a îndeplini ritualurile de îngrijire şi înfrumuseţare, desconsiderându-le într-un fel. Şi totuşi, obiectele cu care pielea intră în contact în fiecare zi trebuie să beneficieze de o atenţie specială - trebuie curăţate sau schimbate periodic, pentru a vă feri de erupţii cutanate, alergii şi alte probleme dermatologice, neplăcute şi totodată inestetice.
1. Periuţa de dinţi
De ce? Periuţa de dinţi este obiectul pe care oricine îl foloseşte cel puţin o dată pe zi. Specialiştii recomandă schimbarea periuţei de dinţi o dată la două-trei luni, dar nu greşiţi nici dacă o înlocuiţi mai des. Între timp, vă puteţi proteja sănătatea dezinfectând periuţa de dinţi. Operaţiunea este recomandată mai ales după o perioadă de timp în care aţi fost bolnavă pentru că astfel veţi scăpa de eventualii microbi care ar putea cauza „întoarcerea“ bolii. În egală măsură ar fi bine să vă dezinfectaţi periuţa dacă împărţiţi pasta de dinţi cu ceilalţi membri ai familiei, lucru care se „poartă“ pe la noi.
Cum? Igiena periuţei poate fi asigurată prin trei metode. Fie o aruncaţi de tot şi o înlocuiţi, fie o puneţi în maşina de spălat vase, fie o fierbeţi timp de cinci minute. Dacă folosiţi o periuţă electrică, scoateţi capul periuţei şi puneţi-l în cuptorul cu microunde timp de zece secunde, pentru a distruge bacteriile