Cuvant inainte: prima mea dorinta din cele zece scrise intr-un text anterior, aceea de a o vedea pe Anastasia crescand, nu se va implini. Anastasia e un inger acum.
Pe mama Anastasiei, notata in telefon “draga mea”, am inteles-o mai bine si am inceput sa o iubesc vara trecuta. Ea, la fel ca si celelalte prietene ale mele m-a sunat si m-a incurajat incontinuu. Ne-am apropiat foarte tare de atunci, ne-am confesat una celeilalte, iar eu nu i-am ascuns niciodata faptul ca ma simt in siguranta si in liniste in preajma ei.
Este tanara, energica si mult mai curajoasa decat partenerul ei de viata, cel putin acum. Am ascultat-o si am incetat sa plang atunci cand mi-a spus ”e, hai, nu mai plange si tu ”. Mi-am zis ca are dreptate, ar trebui sa –mi ascund lacrimile “alea serioase” asa cum fac de obicei, sub perna.
Imi aduc aminte, asta toamna isi dorea nespus sa devina mama din nou, era teribil de amuzanta cand ne vedeam si imi spunea ”uite, uite, nu se intampla nimic”. Apoi, deodata, s-a intamplat. I-am admirat burtica crescand ( nu o cunosteam cand a ramas prima oara insarcinata) si am incurajat-o sa se gandeasca si la al treilea copil, daca aceasta este dorinta “domnului”.
In decembrie, in preajma lui 6, ne-am intalnit intr-un magazin, ea cumparase cadouri, eu alergam dupa ceva pentru un baietel cu ochi albastri, de-o varsta cu fiica ei. Eram atat de bucuroase!
Apoi, totul s-a intamplat rapid, copilul a venit pe lume mai devreme si a inceput asteptarea. Speranta.Deznadejdea. Puterea. Neputinta. Gandurile bune. Emotiile. Caderea.
Neintelegerea. Furia.
Acum, totul e calm. N-a mai ramas decat tristetea. Si multa tacere, spune ea, mai ales seara, inainte de culcare. Mai spune ca “daca te iei cu treaba, mai uiti” insa eu stiu ca nu e asa.
Nu uiti. N-ai cum sa uiti ca ai purtat-o, ai nascut-o, ai privit-o luptandu-se sa tra
