Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delegatia Blackseafor, primita de viceprimarul Fagadau (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Comandaţii celor cinci ambarcaţiuni de luptă - bulgari, ucrainieni, turci şi ruşi, din cadrul grupării Blackseafor, s-au întâlnit ieri, într-o vizită de curtoazie, cu viceprimarul Decebal Făgădău şi cu şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale, Petrică Munteanu. Cele cinci nave au sosit ieri în Portul Constanţa, vizita făcând parte din programul de exerciţii pe acest an.

Delegaţia condusă de comandantul Grupului, Georgi Motev (Bulgaria), a făcut pe rând schimb de însemne ale ţărilor pe care le reprezintă dar şi ale instituţiilor, respectiv ale navelor pe care le coordonează. Vizita delegaţiei s-a desfăşurat concomitent la cele două instituţii publice, primărie şi Consiliul Judeţean, din cauza programului mult prea încărcat a delegaţiei.

„Mă bucur să văd că majoritatea comandanţilor nu sunt la prima vizită în portul Constanţa. Sper că schimbările pe care le vor sesiza vor fi pozitive. Noi le dorim mult succes şi le oferim tot sprijinul de care au nevoie", a precizat Făgădău. Cele cinci nave vor rămâne în Constanţa până pe 27 aprilie, în programul echipajelor navelor fiind incluse competiţii sportive şi vizite la principalele obiective turistice din Constanţa şi Mamaia. Sâmbătă şi duminică, timp de două ore, între 15.00 şi 17.00, navele staţionate în port vor putea fi vizitate de către public. Din delegaţia prezentă ieri la sediul celor două autorităţi locale au făcut parte: Galin Manev - Fregata Verni (Bulgaria), Liviu Moţoc - corveta Contraamiral Horia Măcellariu (România), Sergey Larchuk - nava de debarcare a desantului Tsezar Kunikov (Federaţia Rusă), Aydin Sezenoglu - fregata Yldirim (Turcia) şi Maxim Kiriakidi - nava de comandament Slavutich (Ucraina). Navele participă, începând cu 9 aprilie, la a doua fază a celei de-a noua activări a Blackseafor. În cadrul misiunii, navele militare partenere desfăşoară exerciţii de luptă contra minelor, căutare şi s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 51 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 3 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 27 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°