Curier pentru sindicat în tinereţe, obişnuită cu avantajele vieţii din oraş, Aurica Toma (63 de ani) a ajuns în pădurea Medelenilor în anul 1972, când s-a recăsătorit cu un pădurar.

Bătrâneţile Auricăi Toma (63 de ani) în pădurea satului Medeleni, comuna ieşeană Golăieşti, ar fi fost probabil mult mai uşoare dacă nu ar fi rămas văduvă în 2008. În mica ogradă aflată la mai bine de un kilometru de orice semn de civilizaţie, şi-au găsit adăpost trei câini răi şi o sperietoare de ciori pregătită parcă pentru bâlci, dealtfel singurele „fiinţe“ care-i ţin companie Auricăi cât e ziua de lungă.

„Acum mă mănâncă guzganii de vie, iar noaptea, când mă bag în pat, mă rog să mă trezesc a doua zi, de teama hoţilor“, se plânge bătrâna. Aurica Toma povesteşte că nu a fost dintotdeauna pustinică. Prin anii ’70 încă lucra la Sindicatului Trust I Construcţii, în funcţia de curier. „Îmi era foarte bine. Aveam apartament la Iaşi, dar a trebuit să divorţez pentru că primul bărbat era un derbedeu, care-mi făcea zile fripte”, îşi aminteşte bătrâna. La îndemnul familiei, s-a recăsătorit cu pădurarul locurilor natale, din satul Medeleni.

Lumina lămpii, singura speranţă

„Chiar dacă m-am mutat cu el într-o casă din pădure, refăcută după război, a fost bine. Nu ne călcau hoţii şi el se ocupa de toate cele trebuincioase. Acum, se plimbă hoţii pe aici ca în Piaţa Unirii“, spune cu lacrimi în ochi Aurica.Când întunericul coboară peste pădurea Medelenilor, Auricăi i se strânge inima de frică şi urât. Fetiţa, Azorel şi Bobi îi mai alină singurătatea cu lătratul lor. În rest, bătrâna ascultă cu sufletul la gură vuietul vântului care bate prin podul casei.

Fără curent electric, Aurica se uită cu speranţă spre lampa cu petrol atârnată de perete. Ar aprinde-o măcar pentru câteva minute, dar ştie că alt petrol decât cel din lampă nu mai are. Ia o bărdi