Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta cu kilogramele

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Zone Reality prezintă astăzi, de la 17.05, un documentar despre adolescenţii obezi care vor să scadă în greutate şi să ducă o viaţă normală.

Zone Reality va difuza astăzi, de la ora 17.05, un nou documentar numit „Adolescenţi obezi”. Georgia Davis are 15 ani şi 210 kilograme. La vârsta de 5 ani şi-a pierdut tatăl şi de atunci s-a apucat de mâncat pentru a-şi alina durerea.

Fiind prea tânără pentru medicamente sau operaţie, Georgia se hotărăşte să se îmbarce într-o călătorie, având ca destinaţie un internat pentru copii obezi din SUA. Timp de nouă luni, va fi supusă unui tratament drastic, de care depinde viaţa ei.

Terapie pentru mâncare

Academia Wellspring, din Statele Unite, este specializată în pierderea în greutate, ajutând copii cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani. Cei mai mulţi pacienţi sunt americani. Georgia e considerată cea mai mare provocare a celor de la Wellspring, pentru că e cel mai supraponderal copil aflat sub observaţie.

Specialiştii i-au impus adolescentei un tratament de terapie cognitiv-comportamentală pentru a-şi modifica mentalitatea despre sine, trupul şi alimentaţia. Ea încearcă să-şi schimbe obiceiurile legate de mâncat, acordă mult timp exerciţiului fizic şi începe şedinţele de terapie. Totul, pentru a înlătura motivele pentru care apelează la mâncare în exces. Cel mai greu îi va fi să reziste vechilor tentaţii.

România, ţara copiilor obezi

Documentarul are toate şansele să fie foarte util pentru telespectatorii români. Un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că România se află pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte obezitatea în rândul copiilor. Peste patru milioane de oameni sunt obezi netrataţi.

Dintre aceştia, 16,3% sunt supraponderali şi 20,7% obezi clinic. La nivel mondial există un miliard de adulţi supraponderali; cel puţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 11 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 8 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°