Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele ANI: Avem în lucru dosarele a peste 100 de parlamentari

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Şeful ANI, Cătălin Macovei, a declarat sâmbătă la Realitatea TV că Agenţia are în lucru dosarele a peste 100 de parlamentari, "un sfert din Parlament", precum şi mai multe dosare de foşti şi actuali miniştri, preşedinţi de consilii judeţene şi primari, potrivit NewsIn.

"Sunt vreo100 şi ceva de parlamentari, un sfert din Parlament, de aceea aştept cu maxim interes dezbaterea din Parlament a noii legi a ANI.... Foşti miniştri, actuali miniştri, preşedinţi de CJ, primari", a enumerat Macovei, întrebat despre dosarele pe care ANI le are în lucru.

Întrebat dacă este de părere că problemele cu care se confruntă ANI în acest moment sunt legate de vreunul din dosarele aflate pe rolul instituţiei, Macovei a spus că s-a gândit, împreună cu colegii săi, la această variantă, însă nu are bănuieli din cauza cărui dosar părţi ale legii ANI au fost declarate neconstituţionale.

"M-am gândit împreună cu colegii mei la această variantă şi ne gândeam, nu ştiu ce dosare am făcut, ... Sorina Plăcintă, Gheorghe Pogea, fostul ministru Eugen Nicolaescu, confiscare de la actualul senator PDL Oprea de la Iaşi, confiscare la fostul senator Brădişteanu", a spus Macovei, la Realitatea TV, întrebat de dosarele pe care ANI le-a făcut în ultimele şase luni.

"Împreună cu colegii mei ne gândeam oare care dintre cele 4000 de dosare care sunt în lucru şi nu sunt finalizate este dosarul care ne-a creat această problemă. Nu am bănuieli", a adăugat el.

CCR a declarat neconstituţionale mai multe prevederi din Legea de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât ANI mai poate doar să depoziteze declaraţiile de avere şi de interese, să amendeze persoanele care nu le depun la timp, dar nu şi să ceară confiscarea averilor sau punerea sechestrului pe acestea şi nici nu mai poate sesiza parchetul, în cazul unor neconcordanţe în declaraţii. În plus, dec

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°