Oameni din toate colţurile ţării vin la Slănic Moldova în speranţa că vindecătorul îi va scăpa de suferinţe. Acesta este recomandat şi de medici.
I s-a dus vestea în toată ţara despre minunile pe care le face în cazul bolilor şi maladiilor grave. Mulţi oameni îi calcă pragul cu speranţa că atunci când vor ajunge acasă se vor simţi mai bine atât trupeşte cât şi sufleteşte, iar Dănuţ Ciurlică, bioterapeutul orb din Slănic Moldova, rareori dezamăgeşte.
„De regulă îmbin masajul terapeutic cu bioterapia, pentru energizare. În orice caz mă orientez după om. Cei care ştiu de bioterapie beneficiază de un altfel de tratament. Cu ceilalţi pacienţi sunt mai reţinut, pentru că tratamentul bioenergetic este perceput ca drept ceva aflat la marginea escrocheriei“, explică Ciurlică.
Vindecătorul din Slănic Moldova lasă să se înţeleagă că nu a fost dintotdeauna orb. Însă nu vrea să dezvăluie sub nicio formă împrejurările în care i s-a stins lumina ochilor . „Întreabă-mă despre orice, dar numai despre acest lucru nu“, spune hotărât bioterapeutul. Rana e veche, dar încă dureroasă. „Calificarea mea este de balneofizioterapeut. Mi-am completat studiile la Institutul de Medicină Populară din Chişinău şi din 1982 am început să vindec bolnavii“, completează vindecătorul.
Tratează ulcerul
Dănuţ Ciurlică are rezultate remarcabile în domeniul osteopatiei. „De regulă, oamenii vin după ce au epuizat toate tratamentele spitaliceşti alopate. Pe lângă metodele mele, pacienţilor le recomand să nu întrerupă tratamentul recomandat de medicul specialist. Rezultatele sunt mai bune când se acţionează pe două căi“, susţine vindecătorul orb.
Dănuţ Ciurlică spune că tratează atât hernii de disc, cât şi discopatii şi spondiloze. Însă nu stă deoparte nici în cazul hepatitelor, prostatelor, diabetului, bolilor de rinichi, fiere, ulcer stomaca