Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confort Urban da cinci miliarde pentru intretinerea fantanilor

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

SCIL Confort Urban scoate la licitaţie, pe 13 mai, serviciul pentru întreţinere şi supraveghere fântâni arteziene şi bazine ornamentale pentru sezonul estival 2010, în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Contractul care va dura cinci luni, până pe 31 octombrie, scoate din bugetul local 500.000 de lei. În 2009, contractul a fost predat binecunoscutei societăţi constănţene Mobitom, singura care şi-a depus oferta, pentru 535.231 de lei, durata contractului fiind însă de şase luni. De altfel, şi în 2008, câştigătoarea licitaţiei a fost aceeaşi firmă, valoarea lucrărilor efectuate la acel moment fiind de 430.000 lei fără TVA, cu aceeaşi durată a contractului, de şase luni.

Potrivit anunţului de participare numărul 98562 din 23.04.2010, serviciile de reparaţii şi întreţinere se vor presta pentru un număr de 21 de fântâni arteziene din oraş: Zona Far, Zona Policlinica II, Intersecţia V. Alecsandri cu Bulevardul Tomis (Lupoaica), Zona Oxford, Parc Teatru Ovidiu, Muzeul de Artă (Miga), Parc Tomis II, Zona Dacia, Zona Cazino I, Zona Cazino II, Bazinul Select (4), Bazinul Cazino, Bazinul Sulina, Bazinul Meridian, Bazinul Perla, Minicascada (Telegondolă), Bazinele Sensuri giratorii (4 bucăţi), Zona Parc Arheologic (Primăria Municipiului Constanţa) şi cea din Zona Parc Gară CFR. Firmele participante trebuie să achite o garanţie de participare de 3.000 de lei şi o garanţie de bună execuţie a serviciului de 5% din valoarea totală fără TVA.

Ofertele se pot depune până la data de 12 mai, urmând ca deschiderea ofertelor să aibă loc pe 13 mai. Contractul predat de municipalitate în 2009 pentru acest serviciu către Mobitom se află pe lista contractelor aflat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Precizăm faptul că patronul Mobitom SA este Gheorghe Oancea, apropiat al primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Cons

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum o ora
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 2 ore
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

100 de răniți și 3 morți într-un atac ucrainean asupra orașului Sevastopol, din Crimeea anexată de Rusia VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Forțele armate ucrainene au atacat cu rachete orașul Sevastopol, din Crimeea, iar agențiile de presă rusă susțin că în urma atacului au fost rănite aproape 100 de persoane și au murit 3, dintre care un copil de doi ani, duminică, 23 iunie. Acest ora

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum 2 ore
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 4 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 5 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/32°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°