Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 4.529 de proiecte conforme pentru Măsura 121 privind modernizarea exploataţiilor agricole, în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 167% din alocarea pentru această măsură de investiţii.
Potrivit APDRP, pentru Măsura 121 au fost deschise până în prezent cinci sesiuni de depunere de proiecte, prima dintre ele în martie 2008.
În urma procesului de selecţie, APDRP a semnat cu solicitanţii fondurilor europene pentru investiţii pe Măsura 121 un număr de 1.529 de contracte de finanţare, în valoare totală de peste 529 de milioane de euro. Raportat la suma alocată măsurii, fondurile angajate prin aceste contracte reprezintă 57,94%.
Plăţile către beneficiarii acestei măsuri de investiţii depăşesc 148 de milioane de euro. „Proiectele cu cele mai mari valori ale finanţărilor nerambursabile au vizat modernizarea fermelor vegetale sau animale şi achiziţia de utilaje agricole“, arată Agenţia. Măsura 121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) - se încadrează în Axa I - „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic“ - şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane, cât şi a factorilor de producţie, dar şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a celor comunitare.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii a căror exploataţie este situată pe teritoriul ţării, are o dimensiune egală sau mai mare de 2 UDE (Unitatea de dimensiune economică a unei exploataţii agricole, care are dimensiuni specifice pentru fiecare cultură) şi este înregistrată în Registrul Fermelor sau Registrul Agricol.
Pentru a beneficia de sprijin prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), un solicitant trebuie să a