* aflat la vârsta adolescenţei, un student brăilean a rămas traumatizat după ce a avut neşansa de a sta câteva luni la Penitenciarul Tichileşti
* condiţiile de detenţie şi tratamentele la care a fost supus i-au rămas în memorie şi l-au marcat profund * tânărul a stat într-o cameră plină de mizerie, cu saltele vechi de zeci de ani, fiind nevoit să doarmă în pat cu alţi deţinuţi * mama băiatului consideră inadmisibil ca deţinuţii să doarmă câte doi în pat, la o vârstă când orientarea lor sexuală nu este definită * femeia s-a temut permanent pentru viaţa fiului său, întrucât nimeni nu le asigura protecţia deţinuţilor după ce uşa celulei se închidea * "Tinerii care ajung în puşcărie ies mai rău decât au intrat. Ajung în societate şi apoi ne dau în cap!", spune mama tânărului
Un student. Un adolescent brăilean, o faptă minoră. 29 de zile de arest preventiv, care s-a tot prelungit de la o lună la alta. Un proces judecat în stare de detenţie. Unde? În Penitenciarul de la Tichileşti. În "Puşcăria îngerilor". În "Fabrica de criminali". Un iad pentru cei mici, care calcă strâmb. Bătăi, umilinţe, teroare şi boli. Sub protecţia anonimatului, tânărul şi mama sa au fost de acord să ne povestească ce se petrece dincolo de gratiile penitenciarului. Dincolo de uşile de fier pe care gardienii le închid seara, lăsând puterea în mâna şefului de cameră.
Tineri şi naivi, cad în plasa infracţională fără să îşi dea seama şi ajung în puşcărie, unde îndură tratamente care îi marchează pentru toată viaţa. Stau în camere pline de mizerie, cu saltele vechi de zeci de ani şi sunt obligaţi să spele lenjeria intimă a deţinuţilor care ştiu să se impună, fără ca cineva să împiedice asta. Şi în timp ce unii tineri ajung după gratii pentru simple "găinării", fiind condamnaţi la ani grei de temniţă, infractorii periculoşi umblă liberi pe străzi. Fie că sunt în arest preventiv, sub "