Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Andreea Turbatu a învăţat să danseze latino în Italia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Face dans de la şapte ani, este componentă a trupei Sinkron, iar acum se antrenează pentru un festival internaţional de gen din Peninsulă.

De la şase ani a fost atrasă de dans. Privea cu plăcere la emisuni de dans şi muzică la care participau copii pasionaţi de dans. Mama a fost cea care i-a descoperit talentul către dans. „Îmi plăcea să dansez prin casă după melodiile cântăreţelor Beyonce şi Shakira. Acum prefer emisiunea «Dansez pentru Tine», la care am şi participat. În urmă cu doi ani a avut loc preselecţia de la Craiova. La vârsta de şase ani m-am înscris la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, secţia dans modern. Am urmat şi cursuri de gimnastică şi balet. Un an mai târziu am avut şi primul spectacol la Festivalul Berii, rganizat la Târgu-jiu. Mă implicam, alături de colegele de clasă, în organizarea spectacolelor de dans la diverse evenimente şcolare“, îşi aminteşte Andreea.Aceasta a urmat timp de şapte ani cursurile Şcolii Populare de Artă, coordonată fiind de profesoara Mihaela Dinu.

Va dansa la Sanremo

De trei ani s-a înscris la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu . Face parte din trupa Sinkron. Andreea a reuşit, alături de ceilalţi colegi, performanţe deosebite. A participat la numeroase concursuri şi spectacole la nivel judeţean, naţional şi internaţional. „Luna trecută am participat la un concurs judeţean de dans modern, la care au concurat elevi din mai multe licee din Gorj. Împreună cu colegii am câştigat locul I. De-a lungul timpului am obţinut multe cupe şi diplome pentru dans. Urmează să particip la Festivalul Internaţional de Dans Modern din Italia, oraşul Sanremo. La această competiţie am participat şi anul trecut. Pentru mine a fost un eveniment inedit, foarte important pentru viitoarea mea carieră. Visul meu este să devin coregraf. Îmi place dansul la nebunie şi nu cred că aş putea trăi fără dans. Când sunt supărată dansul mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 56 minute
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Ce notă a primit Dennis Man, după ce a fost „sacrificat” în Parma - Roma

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Dennis Man (26 de ani), aripa dreaptă a celor de la Parma, a jucat în prima repriză a , scor 0-1, din runda cu numărul #25 din Serie A. „A încercat una-două explozii în prima repriză, duelurile cu Kone și Salah-Eddine au fost frumoase „Nu s-a văzut

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°