Operatorii de turism încearcă să-i atragă mai ales pe familişti, având oferte speciale pentru cei care petrec sfârşitul de săptămână cu copiii.
Proprietarii pensiunilor din zona Neamţului propun turiştilor oferte tentante. Deşi nu au făcut reduceri de preţuri, gazdele spun că s-au gândit mai ales la familişti. „Oferta noastră include două nopţi de cazare cu micul dejun inclus şi o cină de 1 Mai, preţul fiind de 300 de lei pentru o persoană. Cei care vor să vină cu tot cu copii şi să doarmă cu ei în pat nu plătesc nimic în plus, dacă cel mic are mai puţin de şapte ani. Pentru un pat suplimentar se achită 225 lei de copil“, a spus Ana Iftime, administratora unei pensiuni de la intrarea în oraş.
400 de lei pentru o cabană de 1 Mai
Operatorii din turism susţin că cele mai atrăgătoare destinaţii pentru weekend-ul următor rămân fie staţiunea Durău, fie Cheile Bicazului, mai ales că proprietarii unităţilor de cazare nu au majorat preţurile faţă de anul trecut. „Cazarea la noi este 80 de lei pe zi pentru o cameră dublă. Se poate închiria şi întreaga cabană cu 400 de lei pentru weekend-ul de 1 Mai. La alegere, turiştii pot să şi mănânce la noi, preţurile fiind de 15 lei pentru micul dejun şi de 20 de lei pentru cină“, a afirmat Marius Berea, proprietarul unei cabane din staţiunea Durău.
Turiştii care optează pentru un 1 Mai petrecut la Bicaz, în singurul hotel plutitor de pe lacurile de munte din România, vor plăti 100 de lei pe zi, pentru o cameră dublă, şi 150 de lei, pentru un apartament cu două camere.
Pietrenii preferă grătarul
Oricât de interesante li se par ofertele, pietrenii spun că nu-şi pot permite să achite câteva sute de lei pentru distracţia din weekend-ul viitor. „Aş vrea să mergem pe undeva, dar nu avem cu ce. Mai bine ne strângem bani pentru concediul din vară. De 1 Mai am hotărât că ne adunăm m