Când vine seara şi este prea puţină lumină ca să citim sau să scriem, întindem mâna, apăsăm un comutator şi... s-a făcut lumină. Uneori, o „pană de curent“, cum spun mulţi, o cădere de tensiune, cum spun cei din domeniu, ne creează o stare de disconfort. O lumânare poate fi o soluţie, o lanternă electrică ne scoate din încurcătură. Cum s-a ajuns, în Oltenia, de la... întuneric la lumină?
Începuturi de drum
În 1854, acum 156 de ani, s-a introdus în Craiova iluminatul public cu lămpi cu ulei de rapiţă, urmat în 1858 de lămpi cu petrol. În 1882 erau montate în Craiova 906 lămpi care erau aprinse în fiecare seară. La acestea se adăugau alte 50 de lămpi care funcţionau numai vara şi deserveau grădini publice. Acum 123 de ani, în 1887, se aprindeau primele becuri electrice la Teatrul Theodorini, a cărui clădire era pe locul actualului bloc „Romarta“, alimentate de la o centrală proprie amplasată în curtea teatrului. La 20 noiembrie 1893, Consiliul comunal a aprobat amplasamentul pentru centrala electrică la „kilometrul zero“, care trebuia să asigure iluminatul zonei centrale pe o rază de 1,5 km. La 5 septembrie 1895 a fost predat acest amplasament, iar constructorul a început lucrările în noiembrie 1895, birourile sale fiind illuminate electric cu energie obţinută de la o locomobilă cu abur care antrena un generator de curent continuu, cunoscut sub numele de dinam. După aproape un an, la 14 (26) octombrie 1896, adică acum 112 ani, Uzina electrică - numită la început Staţia Centrală Electrică - era pusă în funcţiune. Generatoarele furnizau energie electrică de curent continuu de 120 V şi se asigura iluminatul pe 30 de străzi, printre care Unirii, Lipscani şi Carol I. Reţeaua de iluminat public avea 636 de lămpi. Interesant de menţionat că s-a prevăzut utilizarea a două baterii de acumulatoare care aveau un dublu rol: eliminarea variaţiilor de tensiune
