Sa-i zicem Dudulica (il numesc Dudulica pentru ca suna rau, mie imi suna a gay si pentru ca nu-l plac, mereu am vrut sa-i spun in mutra ca nu-l plac, dar ma opreste “ea” din priviri, si inteleg ca ar durea-o).
Dudulica, acest fara zahar, piper si sare, e de meserie avocat, insa s-a ocupat ani de zile cu vanzarea terenurilor de lux, de fapt a intermediat vanzari, a cumparat si apoi a vandut pe bucati…se stie, clasica poveste a vanzarilor de terenuri din capitala.
Din banii castigati si-a cumparat si o masina extrem de luxoasa (nu are importanta cum se numeste, daca scriu asta desconspir si personajul si nu vreau), pe care cred eu acum o intretine cam greu, avand in vedere ca s-a cam intors cu coada intre picioare la vechea meserie, hi, hi..aceea pe care o detesta, de avocat.
Rareori mi-a fost dat sa vad atata ignoranta si atata fudulie pe metrul patrat cum vad la baiatul acesta cand e calare pe masina sa plina de cai putere. Rar am observat, si ma ocup des cu observatul, atatea partzuri si atatea probleme, discutii, preocupari legate de masina cum am vazut la acest ins, care, atunci cand ajunge la carciuma spre exemplu, iar noi, un grup, suntem deja acolo, spune ceva de genul ”pai mosule, unde imi pun eu masina mosule, ca am dat o gramada de bani pe ea, daca mi-o zgarie cineva nu mai iau nimic pe bijuteria mea”.
Imi vine sa-i crap capul, nu alta.
Pe urma, cand ma linistesc, iata, gasesc degraba o solutie mai buna decat sa-i crap capul la propriu, scriu despre el si despre rabla lui cu care ne plictiseste pe toti.
De ce se lauda atat de tare si atat de apasat barbatii (nu toti, numai imaturii, necoptii, gibonii si cocalarii, e drept. Ceilalti se impauneaza doar in cer restrans, sau doar in baie in fata oglinzii “ah, ce masina buna am”. Si gata. Sau unii, ai’ de soi bun, deloc, dar aceia sunt rari) cand au o masina foarte luxoasa si
