Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a încheiat pe 7 finala masculină pe echipe după 16 ani » Înapoi în timp!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 25 aprilie 2010 ·

România a încheiat finala masculină pe echipe de la Campionatele Europene pe locul şapte, lucru care nu se mai întîmplase din 1994, de la Praga.

După zece ani în care echipa României s-a aflat pe podium la Campionatele Europene, a venit ediţia de la Birmingham, care i-a coborît pe băieţi pînă pe locul şapte. Flavius Koczi, Adrian Bucur, Ovidiu Buidoso, Alin Jivan şi Cosmin Iancu au adunat ieri 254,675 de puncte şi au terminat competiţia în spatele Germaniei (266,150), Marii Britanii (263,025), Franţei (260,100), Spaniei (258,800), Elveţiei (257,150) şi Italiei (254,975).

N-a fost însă cea mai proastă clasare a românilor, aceasta datează din 1998, cînd gimnaştii de atunci au terminat concursul pe echipe pe poziţia a 8-a. Fără Marian Drăgulescu, accidentat, şi cu un drum pînă la Birmingham făcut cu autocarul, gimnaştii care alcătuiesc echipa României nu au reuşit o clasare mai bună.

Cele mai mari note au fost obţinute la sărituri, o specialitate românească în ultima perioadă, prin Flavius Koczi (16,450) şi prin Alin Jivan (16.050). Pentru gimnaştii români azi (15:45, în direct TVR 2) urmează finalele pe aparate. Flavius Koczi este calificat la sol, la cal cu mînere şi la sărituri, în timp ce Adrian Bucur va fi prezent în finala de la sol.

Rezultatele echipei României la ediţiile precedente ale CE

Lausanne 2008 locul 3

Volos 2006 locul 2

Ljubljana 2004 locul 1

Patras 2002 locul 1

Bremen 2000 locul 2

Sankt Petersburg 1998 locul 8

Copenhaga 1996 locul 6

Praga 1994 locul 7

Muntean pe 7, Rădeanu pe 17

Andrei Muntean a încheiat concursul de la individual compus al juniorilor pe poziţia a şaptea, cu un total de 80,900. Celălalt reprezentant în finala celor şase aparate, Daniel Rădeanu, a terminat concursul pe poziţia a 17-a cu un total de 78,575. Azi, juniorii,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°