Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infecţia de la CF 2, căutată şi în alte spitale

Publicat in Adevarul, duminică 25 aprilie 2010 ·

La o săptămână după ce Amelia Antoniu, prim-solista de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian", şi Alice Roxana Preda au intrat în comă la Spitalul CF 2, autorităţile au intrat „în priză".

Marius Savu, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti, a contactat deja toţi managerii de la cele 18 unităţi medicale pe care le coordonează şi le-a spus să acorde o atenţie sporită metodelor de sterilizare.

Mai citeşte şi:

Când comisiile de evaluare îşi bat joc de persoanele cu handicap

„Le-am spus să fie cu ochii-n patru la tot ce se întâmplă. Nu am avut niciun fel de probleme financiare grave, aşa că ar trebui să se respecte toate protocoalele de la blocul operator. La Spitalul CF 2, care este în subordinea Ministerului Transporturilor, aveau probleme cu aprovizionarea de substanţe de igienizare. Unităţile medicale pe care le coordonăm noi au tot ce le trebuie", a declarat, pentru „Adevărul", Marius Savu.

Ministerul Sănătăţii a emis, în urmă cu cinci zile, un proiect de hotărâre de Guvern prin care managementul a 373 de spitale din toată ţara va fi transferat către administraţiile publice locale.

Iniţiatorii proiectului susţin că este necesară această schimbare pentru ca decizia să fie luată cât mai aproape de comunitate.

ATENTAT LA SĂNĂTATE: Spitalul CFR din Timişoara a rămas înţepenit în Epoca de Aur

Schimbări de management

De asemenea, rolul managerilor care controlează tot ce mişcă în unităţile medicale va fi luat de consilii de administraţie formate din şase persoane. „Două vor fi numite de minister, două de consiliile judeţene, una de primar şi una de facultatea de medicină din oraşul respectiv, unde este cazul. Aceste consilii nu vor mai avea doar rol consultativ în luarea deciziilor administrative, ci ele vor hotărî cheltuirea bugetului şi car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 31 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 43 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 31 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°