Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu: Amestecul politicului aduce sistemul sanitar în situaţia celei de la Spitalul CFR2

Publicat in Romania Libera, duminică 25 aprilie 2010 ·

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că, prin proiectul descentralizării în Sănătate, managerii spitalelor vor fi supuşi unui CA format din reprezentanţii politicului, care nu cunosc realitatea acestor unităţi şi atenţionează că amestecul politicului aduce sistemul sanitar în situaţia celei de la CFR2, transmite Mediafax.

Edilul şef al Capitalei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că iniaţiativa elaborării unui act normativ pentru extinderea la nivel naţional a descentralizării în Sănătate va fi denaturată în cazul în care proiectul aflat în dezbatere publică va fi aprobat de Guvern în forma propusă de Ministerul Sănătăţii.

Sorin Oprescu a afirmat că prevederile din proiectul de act normativ vor "perturba grav actul managerial", deoarece managerul spitalului va fi supus unui consiliu de administraţie (CA) format din oameni ce nu cunosc realitatea din spital şi nu sunt implicaţi în activitatea curentă a acestora.

"Mulţi dintre ei nu au pregătirea necesară pentru a fi implicaţi în actul de decizie. Ei nu fac altceva decât să dubleze structurile administrative funcţionale. Practic, ei sunt reprezentanţii politicului şi birocraţiei din ministere. Am mai spus şi altă dată: nu are ce căuta politicul în şcoli, în spitale şi în nicio instituţie de interes public", a mai spus Oprescu.

Primarul Capitalei s-a referit şi la cele 18 spitale pe care municipalitatea le administrează din 2009, arătând că proiectul pilot prin care acestea au fost preluate de la Ministerul Sănătăţii este considerat de toată lumea un succes. Oprescu a subliniat că Primăria Capitalei a reuşit să închege "un organism articulat" în cele 18 spitale, însă prin proiectul propus va fi dezorganizată asistenţa medicală din aceste unităţi şi va fi perturbat actul managerial.

"Uitaţi-vă ce se întâmplă la CFR2! Ce vină au aceşti oameni? De ce trebuie ei să sufere? Am

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum o ora
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°