Acţiunile producătorului de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control şi navigaţie, "Contor Group" Arad (simbol CGC) au fost vedetele ultimei luni. Ca urmare, titlurile CGC au înregistrat, în perioada 22 martie - 22 aprilie, o apreciere de 50,22% (raportat la moneda europeană), până la 0,13 lei/titlu, în şedinţa de tran-zacţionare de vineri.
Şi tradiţionaliştii care au preferat, la jumătatea lunii martie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Garanti Bank sau Marfin, au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut un câştig de 0,27% din suma depusă.
Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au stat mai bine. Metalul galben a oferit o rentabilitate de 4,9%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, 113,5 lei.
Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând pierderi uşoare la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere a sumei din conturi cu circa 0,52%, dacă ar fi optat pentru Garanti Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "Active Dinamic", administrat de SAI Swiss Capital Asset Management, s-au putut considera şi ele mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 5,51% peste investiţia iniţială, în doar o lună.
Tot în aceeaşi perioadă, piaţa de capital locală nu a mai fost o sursă de profit pentru inves