Sculptor şi director al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba" din Bistriţa, Alexandru Gavrilaş crede în puterea imaginii şi a cuvântului ca exemple.

Spune că s-a făcut sculptor pentru că s-a îndrăgostit de ideea de artist, de meserie, dar mai ales de acea libertate pe care o oferă arta. Deşi acum nu mai are timp să creeze atât cât şi-ar dori, Alexandru Gavrilaş este de părere că şi-a ales una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Pasiunea pentru sculptură l-a purtat pe la numeroase tabere naţionale şi internaţionale de profil, iar talentul său a fost recunoscut şi printr-un premiu I la o expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi şi printr-un premiu al Primăriei Chişinău la „Saloanele Moldovei". „Pentru a fi artist în România trebuie, în primul rând, să ai vocaţie, să ştii meserie, dar ai nevoie şi de noroc, adică să fii omul potrivit la locul potrivit. În plus, mai ai nevoie şi de un suport financiar pentru a-ţi procura materialele cu care să creezi şi pentru a-ţi expune lucrările în faţa publicului", crede Alexandru. El spune despre sine că este un om de cuvânt, dinamic, norocos şi priceput la capitolul management şi organizare. Crede că lucrurile se rezolvă uneori de la sine într-un fel sau altul, însă unele ar trebui îndreptate în direcţia dorită de noi.

A cioplit pentru Casa Poporului

Sculptorul a fost unul dintre bistriţenii care au făcut plăci exterioare şi brâuri decorative exterioare pentru Casa Poporului. Prin anii 1988-1989, când avea în jur de 21 de ani, a făcut parte dintr-o tabără de sculptură de la Anieş (localitate din Bistriţa-Năsăud), unde a lucrat doi ani pentru Casa Republicii, cum se numea atunci actuala Casă a Poporului. Printre „colegii" săi din acea vreme, Alexandru spune că erau şi Mircea Mocanu, Max Dumitraş, Anton Tănase.

Cea mai mare reuşită

Alexandru spune că reuşita sa cea mai mare este „meseri