De la începutul anului şi până în prezent, şase societăţi de leasing financiar, trei instituţii financiare nebancare cu activităţi multiple de creditare, 18 case de ajutor reciproc (CAR) şi şase case de amanet au fost radiate din registrele Băncii Naţionale a României.
Astfel, companiile Auto Imob Leasing, Empire Leasing, All Leasing, Romania Leasing, Agropartners Leasing şi Dunărea Leasing au fost radiate în acest an din Registrul General al Instituţiilor Financiare Nebancare al Băncii Naţionale a României.
Din rândul IFN-urilor cu activităţi multiple de creditare au fost radiate Auto Leasing, din Registrul Special, şi Credit Europe Ipotecar şi Credex Finanţări, din Registrul Special.
Instituţia financiară nebancară Credex, compania de credite de consum deţinută de Dan Ostahie, acţionarul retailerului Altex, şi de Raiffeisen Bank, urmează să se transforme în broker de credite, pentru a nu mai fi obligată la o majorare de capital impusă de cerinţele de prudenţialitate ale Băncii Naţionale a României. Compania nu va mai acorda credite în nume propriu şi doar va intermedia. În prezent, şi EFG Retail Services şi UniCredit Consumer Financing acordă credite de consum în magazinele Altex.