Paula Ungureanu (30 de ani), „îngerul păzitor“ dintre buturile formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne-a explicat cum trăieşte un meci cu miză. O jucătoare modestă din fire, care acordă rareori interviuri, Paula a acceptat să ne dezvăluie o parte din secretele profesiei ei.
„Adevărul Sporturi": Ţi-a trecut euforia calificării în finală? Cum trebuie abordat meciul cu Viborg?
Paula Ungureanu: Cred că voi fi euforică până în preajma finalei, abia atunci voi reveni cu picioarele pe pâmânt (râde). Ambele echipe au meritat să ajungă aici, am fost cele mai bune în acest sezon. Va trebui să dăm dovadă de acelaşi spirit de sacrificiu ca în semifinale. Ar fi şi păcat să fii atât de aproape de trofeu şi să nu te lupţi pentru cupă până la ultima suflare.
După fiecare paradă reuşită te exteriorizezi zgomotos.
Daaa... mă concentrez mult înainte să apăr o minge şi aşa mă eliberez de tensiune. Prin felul meu de a mă manifesta, mă detaşez de tot ce acumulez în momentele anterioare.
Crezi că le sperii pe fete?
(Râde)... nu cred. Sunt deja obişnuite cu mine.
Portarii sunt mai longevivi. Te vezi jucând până la o vârstă înaintată?
Dacă sunt sănătoasă şi organismul mă ajută, cred că aş putea juca până spre 50 de ani. Rantala de la Larvik are 42 de ani şi uite că se descurcă binişor. Pe lângă viaţa de sportivă, îmi mai doresc însă şi altceva, iar un copil ar putea să-mi schimbe mult planurile...
Cum reuşeşti să eviţi teama unor lovituri în plină figură?
Ca să stai drepţi în faţa unei torpile, e adevărat că trebuie să ai o doză mică de nebunie, dar sunt totuşi o persoană normală în rest (râde). Chiar nu-mi este frică de mingi şi instinctul de conservare mă ajută să evit situaţiile neplăcute.
Ce faci dacă ai simţi că o jucătoare te ia la ţintă?
Aş sta dinadins în faţa ei să-i demonstrez că nu-mi este teamă (râde). Nu am păţi
