Tânăra de 19 ani nu este indiferentă atunci când vine vorba de ajutorarea celor aflaţi în suferinţă. Cea mai importantă acţiune umanitară în care s-a implicat a fost spectacolul caritabil pentru Simona, „uriaşa României".
Diana Drobotă se declară o persoană ambiţioasă şi puternică. Faptul că a rămas de la vârsta de patru ani fără dragostea de tată în urma divorţului părinţilor a determinat-o pe Diana să lupte pentru tot ceea ce este mai bun atât pentru ea cât şi pentru familia ei. „Modelul meu este mama, care a luptat să ne crească pe toţi trei şi să ne ofere o educaţie aleasă. Acum a sosit vremea ca noi să o răsplătim", a declarat tânăra de 19 ani.
Dacă alţi tineri aleg să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau jucându-se pe calculator, Diana foloseşte orice minut pentru dezvoltarea ei personală. Adolescenta învaţă bine la şcoală, este membra unei organizaţii politice de tineret, realizează fel şi fel de bijuterii hand-made şi creează haine. „Mă gândesc mereu la progresul meu şi de aceea mă implic în atâtea activităţi. În cadrul organizaţiei sunt preşedinta elevilor, iar scopul meu este acela de a întări relaţia dintre liceele braşovene şi ca elevii să se implice în cât mai multe proiecte", mărturiseşte eleva.
Pentru că îşi doreşte mereu să evolueze, Diana şi-a schimbat pe parcursul formării şi opţiunile în ceea ce priveşte viitorul job. Prima dorinţă a Dianei a fost aceea de a deveni educatoare, la fel ca mama ei. „Aveam grijă de grupe de copii atunci când eram în clasa I. Copii şi mamele lor aveau încredere în mine. A contat foarte mult experienţa asta, faptul că aveam o mare responsabilitate, simţeam că cei mici mă plac şi că sunt receptivi", a spus tânăra.
În clasa a III-a, Diana visa să ajungă psiholog şi scriitoare. „Învăţătoarea mea era un om extraordinar. Modul în care ştia să se apropie de noi, să ne asculte, să ne înţeleagă m-au făc