Marioara Dumitru, magistrat la Curtea de Apel Piteşti, a plâns şi le-a cerut colegilor să nu fie judecată la Brăila. S-a înjosit pentru 1.333 lei, „aranjând" un accident de circulaţie şi este tot judecător. În acelaşi dosar sunt judecaţi primarul, poliţistul şi şoferul Primăriei din Bascov, judeţul Argeş, unde judecătoarea a făcut accidentul.
Anchetată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Marioara Dumitru s-a pomenit în boxa acuzaţilor tocmai la Brăila. Spre ghinionul ei, a nimerit la unul dintre cei mai de temut penalişti, judecătoarea Gabriela Avram, cea care a dat, până acum, vreo cinci condamnări pe viaţă.
„Dosarul a avut al treilea termen de judecată pe 20 aprilie. Inculpaţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care reglementează competenţa instanţei noastre de a soluţiona cauza", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Lenuţa Mocanu.
Sumă ridicolă
Procesul a fost suspendat, iar dosarul trimis la Curtea Constituţională. CC se va pronunţa după câteva luni. Surse din instanţă ne-au precizat că, aflată în sala de judecată, judecătoarea de la Piteşti a izbucnit în plâns, nefiind cu niciun chip de acord să fie luată la întrebări de colegii brăileni. Nu e de mirare că şi-a angajat unu avocat celebru, din capitală.
Judecătoarea este acuzată de comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, complicitate la fals intelectual şi înşelăciune.
„Din cele cinci infracţiuni, cea mai gravă este cea de înşelăciune, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani. Prejudiciul cauzat este de 1.333, 69 lei", ne-a spus Marinela Coşniţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Au mai fost trimişi în judecată Mihai Grigore, poliţist în comuna Bascov, Gheorghe Stancu, primarul localităţii şi Ion Mihalach