Scandalul declanşat de Curtea Constituţională în cazul Agenţiei Naţionale de Integritate readuce în discuţie două aspecte, care ne arată de ce, în România, avem mare corupţie fără corupţi şi de ce, în România, s-a impus păstrarea monitorizării pe Justiţie (fie ea numită Mecanism de Cooperare şi Verificare).

1. Primul aspect vizează modul în care pot fi blocate, oficial, dosare de mare co- rupţie. Făcând un obicei din acceptarea excepţiilor de neconstituţionalitate (în majoritate, invocate de nume sonore de politicieni sau finanţatori de politicieni), judecătorii C.C. nu numai că tergiversează dosare de corupţie, ci desfiinţează instituţii create pentru a diminua corupţia.

Potrivit Raportului intermediar al Comisiei Europene, privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, unul dintre punctele bune era adresat A.N.I. (chiar dacă legea după care funcţionează e departe de proiectul iniţiat de Monica Macovei). Raportul arată că, din 22 mai 2009 până în 4 ianuarie curent, A.N.I. a finalizat 769 de verificări şi a trimis 174 de dosare suplimentare instituţiilor competente pentru a aplica sancţiuni sau pentru a începe urmărirea penală. Deci, a dat semnalul că a devenit periculoasă pentru reţele. La câteva zile după ce C.E. a prezentat Raportul Parlamentului European şi Consiliului, A.N.I. a fost declarată în afara legii. Asta după aproape trei ani de funcţionare şi după ce C.C. respinsese câteva excepţii similare. În motivaţia deciziei, C.C. (din cadrul căreia, întâmplător, patru judecători se aflau în atenţia A.N.I.) arată, printre altele, că publicarea declaraţiilor de avere pe internet încalcă “dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private” şi că A.N.I. ar fi creat confuzie între anchetă şi judecată. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, contrazice, însă, aceste explicaţii – într-un interviu acordat Revist