Jandarmul din Râmnicu-Vâlcea care în Noaptea de Înviere a dat cu maşina, băut fiind, peste trei copii şi l-a omorît pe unul dintre ei va fi dat afară din jandarmerie.
Ancheta poliţiştilor slătineni bate pasul pe loc în cazul jandarmului Iulian Simoiu de 27 de ani care în Noaptea de Înviere a omorât un copil de etnie rromă cu maşina şi a accidentat alţi doi, în comuna Grădinari. Jandarmul avea o alcoolemie de 0,62 alocool pur în aerul expirat şi din declaraţiile martorilor acesta conducea cu viteză un Opel, făcând întrecere cu un bolid cu număr de Fraţa care era al unui prieten. A derapat şi i-a lovit în plin de cei trei copii care mergeua la biserică. Claudiu Budică de 12 a murit pe loc, iar prietenii lui au fost răniţi.
Poliţia nu a finalizat încă ancheta în acest caz. „Dosarul este în lucru şi aşteptăm de la Bucureşti rezultatul necropsiei care poate dura şi 3-4 luni. După primirea rezultatului se va dispune efectuarea expertizei tehnice a maşinii”, a explicat Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Jandarmul este cercetat pentru omor şi vătămare corporală.
„Nu o să mai fie niciodată jandarm”
Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea aşteaptă însă finalizarea anchetei poliţiştilor pentru a-l da afară pe Iulian Simoiu. „Nu o să mai fie niciodată jandarm. Aşteptăm rezultatul anchetei ca să îl excludem. Şi Tribunalul Militar trebuie să ne comunice decizia finală. A omorât un om şi nu a avut un comportament adecvat. La aceste concluzii am ajuns noi”, a spus maiorul Cristian Turcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea.
În noaptea aceea, localnicii din Grădinari şi-au făcut dreptate singuri şi l-au bătut pe jandarmul care a fost scăpat cu greu de poliţişti. „A venit dracul în Noaptea de Înviere şi mi-a luat copilul. Omul ăla e diavol, nu om. Să urci beat la volan şi să faci într