Mai citeşte şi:
Emil Cioran, omul din scrisori
„Adevărul": Aţi publicat anul trecut, tot la Humanitas, un eseu despre Eminescu, „omul din scrisori". Acum faceţi acelaşi lucru cu corespondenţa lui Cioran. E vorba de un proiect mai amplu ?
Dan C. Mihăilescu: Da. O mică utopie despre „eul epistolar" la români. Cum iubesc în scrisori autorii noştri, fie la 20 de ani, ca Eminescu, fie la 70, precum Cioran. Despre cum îşi venerează (sau îşi păcălesc) părinţii, cum îşi flatează sau încondeiază protectorii, cum îşi arată firea când se află la studii în străinătate ş.a.m.d.
De ce „Cioran şi fascinaţia nebuniei"?
Din două motive. Pe de-o parte, Cioran era fascinat de tot ce va să zică destrămare, cădere, eşec, deviaţie comportamentală, demenţă, alcoolism, ratare, absurd gigantic, monstruozitate, tot aşa cum era hipnotizat de căderea luciferică, de spectacolul amurgului omenirii, declinul Occidentului, ieşirea din istorie. Pe de altă parte, el însuşi, tot scormonindu-şi cu masochism zestrea genetică, îşi decripta încă din tinereţe semnele nebuniei, melancoliile atroce, setea dictatorială, fantasmele crude, voluptatea trării la limită, „pe culmile disperării". Astfel încât nebunia lui, în chip sublim vecină cu cea a lui Nietzsche şi Eminescu, îşi găseşte în ritualul epistolar o binecuvântată exorcizare. Frenezia delirului rece.
Cine va urma după Cioran?
I. L. Caragiale. Scrisorile berlineze sunt, se ştie, o capodoperă întru totul egală „Momentelor". Apoi, cu voia lui Dumnezeu, mă voi duce spre paşoptişti, către Maiorescu şi junimişti, către Eliade, Noica şi „criterionism", până la „Epistolarul" generat de Gabriel Liiceanu după „Jurnalul de la Păltiniş", ori corespondenţa lui Ion D. Sîrbu, Marin Preda, Leonid Dimov.
"Cioran era fascinat de tot ce va să zică destrămare, cădere, eşec, deviaţi
