Amelia Antoniu, 36 de ani, solista de la Teatrul de Operetă din Capitală care a ajuns în comă săptămâna trecută din cauza unei bacterii luate din Spitalul CF2, se simte mai bine şi respiră în continuare fără aparate.
Artista a fost detubată experimental sâmbătă, iar de atunci respiră doar cu ajutorul unei măşti de oxigen. “Medicii fac experimente uşoare în ceea ce o priveşte, însă acestea nu îi pun viaţa în pericol”, a declarat dr. Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, unde e internată Amelia. Paula Antoniu, mama solistei, e foarte optimistă: “Îşi revine! Boala ei sunt dansul şi muzica”. În aceeaşi unitate medicală se mai află internată Alice Roxana Preda, contaminată şi ea cu microbii din spitalul CF2. Medicii sunt însă rezervaţi în privinţa şanselor ei de supravieţuire.
Maternitatea «groazei», închisă
Surprinzător, a mai apărut o a treia pacientă care a fost operată în acelaşi loc ca şi celelalte două femei şi care acum e internată la Spitalul Floreasca. Ancheta privind cazurile de infecţie înregistrate la “Spitalul Groazei” va fi gata săptămâna aceasta. Autorităţile au pus lacătul abia ieri pe uşile maternităţii de la CF2. Aici nu se mai face nici o internare, iar pacientele aflate în spital au fost transferate la alte unităţi.
Bacteriile de la CF2, extrem de periculoase
Analizele probelor biologice de la pacientele ajunse în stare critică la Spitalul Universitar arată că acestea s-au infectat cu bacili gram negativi la CF 2. Această clasă de microorganisme include microbi precum Klebsiella sau bacilul pioceanic. “Sunt germeni frecvenţi în infecţiile intraspitaliceşti, care pot provoca infecţii grave”, ne-a declarat dr. Lambru Katia, medic epidemiolog la Spitalul Universitar.
«Se dărâmă spitalul sau i se dă foc»
Primarul Sorin Oprescu (foto) ne-a declarat că dac