Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gherghina: Numărul de posturi ocupate din sectorul public a scăzut cu 36.404 din decembrie 2008

Publicat in Curierul, luni 26 aprilie 2010 ·

Numărul de posturi ocupate din sectorul public a scăzut cu 36.404 în perioada decembrie 2008-februarie 2010, respectiv o reducere de la 1.398.867 la 1.362.463 posturi efectiv ocupate, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina (foto). Potrivit oficialului Ministerului Finanţelor, cheltuielile de personal din luna februarie au fost cu 600 milioane lei mai mici decât în decembrie 2008, în condiţii comparabile, respectiv prin eliminarea veniturilor sezoniere, cum ar fi al treisprezecelea salariu sau alte drepturi punctuale.

Gherghina a arătat că în octombrie 2008 Guvernul a raportat Comisiei Europene un număr de 1.388.266 posturi efectiv ocupate, iar până în decembrie acestea au urcat cu aproape 10.500 de posturi. El a explicat că cele mai multe dintre acestea au fost angajări în sectorul autorităţilor publice locale.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat joi o anchetă privind câştigul salarial în economie în luna octombrie 2009, din care reieşea că numărul salariaţilor din administraţia publică a crescut cu 26.000 de persoane, de la 334.300 la 360.000.

Preşedintele INS, Vergil Voineagu, a arătat că în ancheta realizată anul trecut sfera de cuprindere a salariaţilor din administraţia publică a fost mult mai largă, astfel că datele nu pot fi comparate cu cele publicate pentru ancheta din 2008. El a explicat că principala modificare a reprezentat-o includerea tuturor activităţilor secundare preluate de autorităţile locale, care până anul trecut erau incluse în activităţile sectoriale.

De altfel, statisticile publicate de INS nu corespund datelor Ministerului Finanţelor Publice, cifra pe care o indică institutul pentru sectorul public în octombrie 2008 fiind de 993.000 de persoane.

Gheorghe Gherghina a afirmat că datele Ministerului Finanţelor sunt în concordanţă cu solicitările Comis

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 40 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 40 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 56 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 49 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 22 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 26 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°