Cum aţi ajuns să vă înfiinţaţi propria companie de consultanţă în domeniul nonverbal?

În momentul în care am început să lucrez am crezut că voi fi un foarte bun angajat. Primul job pe care l-am avut a fost de profesor de limba engleză la Fundaţia Ronald S. Lauder. Însă mi-am dat seama că vreau mai mult de atât, îmi terminasem facultatea, şi am avut ocazia să fiu selecţionată pentru a lucra pe profesia mea de sociolog în cadrul Institutului Naţional de Criminologie din cadrul Ministerului Justiţiei. Practic am făcut transferul de la profesorat la un domeniu în care eu mă specia­lizasem. Acesta a fost al doilea job pe care l-am avut. Apoi am lucrat ca redactor la revista Cariere. A fost o perioadă scurtă, dar foarte importantă pentru mine, deoarece mi-am dat seama cât de mult înseamnă dezvoltarea personală şi cât de mult mă aproprii eu de partea de antreprenoriat. Cunoscând oameni care erau antreprenori, am început să-mi găsesc modele şi să îmi doresc să urmez parcursul lor. Şi atunci am luat decizia, la 25 de ani, să nu mai fiu angajat niciodată în viaţă şi să fiu pe cont propriu, înfiinţând compania Acta Nonverbal.

De ce atât de multe schimbări?

Profilul meu este al unui om care vrea mereu să se perfecţioneze. În postura de angajat, eram puţin limi­tată, deoarece deveneam foarte bună în ceea ce făceam şi nu mai aveam unde să mai merg. Adică deveneam o povară pentru colegi. La Institutul de Criminologie am coordonat un proiect Phare, în perioada de preaderare a României la Uniu­nea Europeană. Am avut curajul să coordonez acest proiect, lucrând cu co­legi specialişti care aveau 40-50 de ani, în timp ce eu aveam cam 24 de ani. Atunci mi-am dat seama cât de mult te dezavantajează vârsta, pentru că oamenii nu îţi dau credibi­litatea pe care ţi-ar da-o dacă ai avea 40 de ani.

Cum aţi ajuns să vă doriţi să nu mai fiţi niciodată angajat