Nu m-am grăbit, luna trecută, să comentez pe marginea deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de a recomanda Parlamentului achiziţionarea a 24 de avioane F16 second-hand în vederea modernizării actualei flote a Forţelor Aeriene Române. La o primă vedere, decizia părea una judicioasă în condiţiile problemelor şi constrângerilor bugetare curente. Dar diavolul stă, ca de obicei, în detalii. Avioanele multirol ale americanilor au o vechime de 28 de ani - costurile retehnologizării lor fiind la fel de considerabile precum mentenanţa. În plus, avioanele F16 vor necesita modificarea unor piste de aterizare, astfel că factura poate lesne ajunge, într-un final, la suma de un miliard de euro.
În mod surprinzător, tema a suscitat extrem de puţine dezbateri, analiştii militari preferând, aparent, să intre în silentio stampa. Cât despre site-ul CSAT - al cărui layout pare realizat în vremurile pionieratului IT -, acesta se demonstrează atât de zgârcit în informaţii, încât abia comunică ceva despre activitatea curentă a Consiliului, darămite despre achiziţia preconizată. Iar mass-media au preferat, în bună parte, să abordeze subiectul din perspectiva rivalităţii geopolitice dintre Europa şi SUA, dat fiind că existase şi un ofertant european.
Concernul suedez Saab - care se numără printre cele mai mari companii aeronautice şi de apărare din Europa -, a tot încercat pe parcursul ultimilor ani să trezească interesul responsabililor români cu privire la avioanele sale de luptă Gripen. Cum guvernul de la Stockholm dispune de o agenţie specială pentru tranzacţii militare, reprezentanţii acesteia au avut grijă să remită României o ofertă Saab cât mai detaliată. În cadrul unui briefing al Ambasadei Suediei din data de 15 aprilie, misiunea diplomatică a confirmat existenţa unei oferte clare a guvernului Suediei şi a companiei Saab făcută autoritaţilor române: 24 de avio
