Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, luni, că există parlamentari care vor să se întoarcă în partid, după ce au plecat la grupul independenţilor, scrie Agerpres.
'În mod sigur sunt parlamentari care consideră că nu în grupul independenţilor vor să activeze, ar vrea cumva să se întoarcă, probabil şi la liberali. Nu aş vrea să vă dau nume, este o discuţie de principiu pe care am avut-o şi cu colegii mei. N-am tras nici o concluzie pentru că părerile sunt împărţite. În final, o să iau eu decizia şi orice decizie voi lua o să fie criticată măcar de o parte din colegi', a spus Ponta, la finalul întâlnirii dintre conducerea PSD şi grupul parlamentar al formaţiunii de la Camera Deputaţilor.
Potrivit unor surse social-democrate, cei doi deputaţi care şi-ar dori întorcerea la PSD sunt Gheroghe Zoicaş şi Carmen Moldovan. Aceasta nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informaţia potrivit căreia ar dori să se întoarcă în PSD.
Liderul PSD a precizat că a discutat cu colegii săi parlamentari despre cele două moţiuni simple care care formaţiunea intenţionează să le depună la Senat pe tema pensiilor militarilor şi la Camera Deputaţilor pe domeniul agriculturii.
'Sper că a fost o discuţie utilă. Parlamentul este ultima tribună a democraţiei care mai rămâne opoziţiei şi de aici trebuie să ne batem în continuare pentru ce trebuie salvat din democraţia din România', a mai spus Ponta.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, luni, că există parlamentari care vor să se întoarcă în partid, după ce au plecat la grupul independenţilor, scrie Agerpres.
'În mod sigur sunt parlamentari care consideră că nu în grupul independenţilor vor să activeze, ar vrea cumva să se întoarcă, probabil şi la liberali. Nu aş vrea să vă dau nume, este o discuţie de principiu pe care am avut-o şi cu colegii mei. N-am tras nici o concluzie pentru că părerile sunt împărţite. În