Oraşul luminat, pustiu,

Ceva ce n-am putut să fiu

În miezul a ceva ciudat -

O pasăre în zbor turbat

O zbatere, şi-o tremurare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Cum norii muşcă-ncet din lună

E beată-amanta, şi bătrînă -

Şi vălurile i se-ncurcă,

E roasă blana cea de nurcă…

Din orologiul prăfuit

Secunda grea n-a mai ieşit,

Ca vînătoru-n aşteptare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Un nod în piept, paharul gol

Un rîs în gura cu nămol.

O, maica mea, cît mi-e de dor!

Şi ştiu că ne-om vedea în zbor

În vîrful unui alt meleag

Cu cîntul mut de-atîta drag

Şi mieii albi turbînd sub soare

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Un sunet clar are să zboare

De prin tîrziul cu răcoare

Şi are să mi te ajungă.

Doar lumea-i într-o dungă. Lungă.

Şi n-am să ştiu, nici n-am să pot

Să lăcrim cîntu-acesta, tot.

25 aprilie 2010, Chemarea pasarii de acasă. Tudor Gheorghe. În faţa mea un copilaş adormit în braţele mamei, nemişcată, în faţa lor un domn coliliu, ştergîndu-şi din cînd în cînd lacrimi. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Oraşul luminat, pustiu,

Ceva ce n-am putut să fiu

În miezul a ceva ciudat -

O pasăre în zbor turbat

O zbatere, şi-o tremurare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Cum norii muşcă-ncet din lună

E beată-amanta, şi bătrînă -

Şi vălurile i se-ncurcă,

E roasă blana cea de nurcă…

Din orologiul prăfuit

Secunda grea n-a mai ieşit,

Ca vînătoru-n aşteptare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Un nod în piept, paharul gol

Un rîs în gura cu nămol.

O, maica mea, cît mi-e de dor!

Şi ştiu că ne-om vedea în zbor

În vîrful unui alt meleag

Cu cîntul mut de-atîta drag

Şi mieii albi turbînd sub soare

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Un sunet clar are să zboare @N