Povestea asta cu extraterestrii e ca orice alta credinta. Crezi in Dumnezeu, pana la urma dincolo sau dincoace de orice dovada. Crezi in bine si in rau, in viata de dupa moarte, in fericire, in draci si ingeri, in mantuire, crezi ca “totul va fi bine pana la urma”. Toate in ciuda unei dovezi concrete, a unui indiciu pe care sa poti sa pui mana, a unei teorii demonstrate matematic.
Stephen Hawking ne-a tras un pui de avertisment, explicandu-ne ca mai bine am evita contactul cu extraterestrii, decat sa tot incercam sa luam legatura cu ei. Asta pentru ca, potrivit credintei sale, este posibil sa existe viata in afara Terrei. Daca e sa te gandesti la infinitatea spatiului, dar si a timpului in cazul asta, este nu numai posibil, ci si foarte probabil ca undeva in Univers sa mai existe alte forme de viata, fie ele mai mult sau mai putin inteligente.
Fundamentarea avertismentului lui Hawking intrece insa orice limita a intelegerii compromisului pe care omul de stiinta il poate face cu popularizarea, cu “tabloidizarea” si comercialul pentru a-si vinde ideile. Astrofizicianul o spune pe sleau: daca extraterestrii ar descoperi Pamantul, nu ar face decat sa extraga resursele de aici pentru a se muta ulterior pe o alta planeta.
Poate ca astfel omul de stiinta a inteles sa isi promoveze serialul (Into the Universe with Stephen Hawking), care a debutat pe Discovery Channel. Sau pur si simplu sa atraga atentia asupra teoriilor sale. Ma mira insa maniera mitologica in care astrofizicianul poate sa gandeasca, sa inteleaga si sa exprime ceea ce depaseste granitele ratiunii si stiintei.
Intotdeauna am avut o serioasa problema in a accepta ideea extraterestrilor tocmai pentru ca toate teoriile care ii infatisau o faceau cu o lipsa de imaginatie stiintifica ceva de speriat. Aproape toate ii prezinta ca ceva asemanator, mai mult sau mai putin oamenilor, pastrand t
