Milan a mai bifat o înfrângere în acest sezon, pe terenul lui Palermo, în etapa a 35-a din Serie A. Sicilienii s-au impus cu 3-1 şi au depăşit-o pe Sampdoria în clasament, unde ambele luptă pentru un loc de Liga Campionilor. Pe un teren pe care s-au înclinat în acest sezon nume grele din Serie A, Milan a primit gol repede, în minutul 9, când Bovo l-a învins pe Dida. Acelaşi lucru l-a făcut şi Hernandez în minutul 18, când scorul a devenit 2-0. Seedorf a redus din handicap în minutul 55, dar golgheterul gazdelor, Miccoli, aflat la cel mai bun sezon din carieră, a risipit speranţele milanezilor, care ar fi vrut să egaleze, cu reuşita sa din minutul 63. Milan a folosit un sistem defensiv improvizat, cu Zambrotta în postura de fundaş central, deoarece câţiva apărători ai lombarzilor au fost accidentaţi. Cu o săptămână înaintea întâlnirii, staff-ul administrativ al Milanului chiar făcuse apel la Maldini (41 de ani), deja retras, pentru a juca în meciul de la Palermo, dar acesta a refuzat să se apuce din nou de fotbal.
La gazde, fundaşul român Dorin Goian nu a fost folosit de antrenorul Delio Rossi. Milan a mai bifat o înfrângere în acest sezon, pe terenul lui Palermo, în etapa a 35-a din Serie A. Sicilienii s-au impus cu 3-1 şi au depăşit-o pe Sampdoria în clasament, unde ambele luptă pentru un loc de Liga Campionilor. Pe un teren pe care s-au înclinat în acest sezon nume grele din Serie A, Milan a primit gol repede, în minutul 9, când Bovo l-a învins pe Dida. Acelaşi lucru l-a făcut şi Hernandez în minutul 18, când scorul a devenit 2-0. Seedorf a redus din handicap în minutul 55, dar golgheterul gazdelor, Miccoli, aflat la cel mai bun sezon din carieră, a risipit speranţele milanezilor, care ar fi vrut să egaleze, cu reuşita sa din minutul 63. Milan a folosit un sistem defensiv improvizat, cu Zambrotta în postura de fundaş central, deoarece câţiva apărători ai lomba