Multe din stadionale din România au ajuns în paragină. Construcţii care ar fi trebuit, în mod normal, să găzduiască meciuri de fotbal, concerte sau alte manifestări de specialitate, arenele din multe localităţi au ajuns în paragină.
Mai citiţi şi:
Se umple iar Ghencea
Târgu-Jiu: Municipalul din Târgu Jiu, în pericol de a nu mai fi modernizat
„Electroputere“, stadionul pe care s-au lansat zeci de internaţionali, în paragină
Indiferent că este vorba despre localităţi care au avut sau au echipe cu tradiţie în fotbalul românesc, stadioanele formaţiilor respective sunt departe de a se alinia la standardele internaţionale.
Multe arene au fost lăsate de izbelişte, chiar dacă, iniţial, s-a promis că se va investi în aceste construcţii. Buruienile au început să crească printre tribune, unele peluze par ca şi inexistente, iar alte stadioane abia mai pot rezista ploilor şi vântului.
În multe localităţi stadioanele nu mai pot găzdui competiţii, astfel că lumea abia îşi mai aduce aminte de ele.
La Medgidia, arena construită în 1978 a fost lăsată de izbelişte. Locuri pe scaune sunt doar la tribuna oficială, restul fiind asigurate de gradenele din lemn deteriorate. În apropierea stadionului zac, de multă vreme, scaunele vechiului stadion naţional „Lia Manoliu”. Porţiuni din tribună se surpă, grupurile sanitare au nevoie de reparaţii, tabela electronică a fost vandalizată.
Stadionul din Medgidia mai păstrează amintirile partidelor din urmă cu ani de zile.
Stadionul Municipal al echipei de fotbal CF Brăila are o capacitate de 18.000 de locuri, în timp ce în „Groapă" încap doar 15.300 de persoane. Cu toate acestea, echipa fanion a oraşului, antrenată de fostul fotbalist Daniel Timofte, evoluează în Liga a III-a. Formaţia se menţine pe primul loc în clasament şi are ca obiectiv promovarea în liga secundă