Perspectivele economice sumbre vor face mai puţin acceptabilă pentru Guvern respectarea ţintei de deficit bugetar, dar posibile probleme în implementarea acordului cu FMI nu vor apărea mai devreme de luna septembrie, la a cincea revizuire, consideră analiştii Citi.
"În timp ce majoritatea măsurilor necesare pentru atingerea ţintei de deficit din 2010 sunt legate de cheltuile şi reprezintă un factor favorabil pentru calitatea ajustării, perspectivele economice sumbre vor face mai puţin acceptabile pentru Guvern, din punct de vedere politic, respectarea ţintei sau adoptarea unor măsuri suplimentare neprevăzute. Ţinând cont de acest avertisment, ne menţinem opinia că a patra revizuire a acordului stand-by se va încheia probabil cu succes, la jumătatea lunii iunie. Privind mai departe, credem că este improbabil să apară unele probleme în implementarea acordului înainte de luna septembrie, când va avea loc a cincea revizuire", se arată într-un raport al analiştilor Citi.
Deficit bugetar mai mare
România trebuie să reducă deficitul bugetar la 5,9% din PIB în acest an, iar analiştii Citi estimează că bugetul consolidat va închide acest an cu un sold negativ de 6,2% din PIB. Analiştii notează că nu sunt surprinşi de revenirea economică "anemică" având în vedere gradul ridicat de supraîncălzire înregistrat înainte de criză.
"Totuşi, devenim din ce în ce mai îngrijoraţi de absenţa oricărui semn consistent de revenire. Şomajul a înregistrat un trend crescător încă din august 2008, până la 8,4% în luna martie. (...) Indicatorii privind încrederea nu oferă prea multă speranţă, stârnind temeri faţă de puterea revenirii economice de care este mare nevoie", consideră analiştii Citi.
Ei notează că riscurile pentru prognoza de creştere economică de 1,3% în acest an sunt în sensul descrescător, dar nu şi-au modificat estimarea. Fondu