Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Avizarea de catre Guvern a proiectului legii ANI inaintea consultarilor de la Cotroceni denota nesimtire

Publicat in HotNews, luni 26 aprilie 2010 ·

Aprobarea de catre Guvern a unui proiect de lege privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, chiar inaintea discutiilor sefului statului cu partidele, convocate la Cotroceni pentru luni dupa-amiaza, denota "nesimtire", a afirmat liderul social-democrat Victor Ponta, potrivit Agerpres. "Ca sa folosesc un termen deja incetatenit in politica noastra, chiar de domnul Boc, e vorba de nesimtire. Cum sa te cheme presedintele la consultari si tu deja sa aprobi? Probabil ca astazi presedintele, la ora 6, le va zice sa rescrie legea cum considera dansul, iar domnul Boc, cu acea capacitate absolut incredibila de a se adapta pe moment si de a face piruete, o va face si pe aceasta", a afirmat presedintele PSD."Daca ne-au chemat la ora 17.00 la consultari, cred ca dansul putea sa se intalneasca la ora 19.00. Daca ai un pic de respect pentru presedintele tarii - eu sunt convins ca domnul Boc nu il respecta, ci chiar il divinizeaza pe presedintele tarii - si atunci daca te cheama presedintele la consultari, dupa aceea iti iei temele si le faci pana maine dimineata, cum a facut si cu programul de Constitutie", a apreciat Victor Ponta.Liderul PSD mai spune ca partidul sau este de acord cu functionarea Agentiei Nationale de Integritate, dar numai in limitele constitutionale: "Nu putem sa facem o lege impotriva Constitutiei, doar cand vom modifica Constitutia. Sigur, domnul Boc poate, dansul nu are nicio restrictie in a da in continuare proiecte de legi si ordonante neconstitutionale. Dar noi vrem sa fim totusi oameni seriosi, sa o facem sa functioneze bine"."E bine ca ne-a chemat acum sa discutam de ANI, fiind vorba de o problema de neconstitutionalitate, am venit pregatiti sa discutam si de legea functionarului public, declarata, de asemenea, neconstitutionala, si daca la ora 6 se vede cu domnul Boc, poate sa ii dea dispozitii ca sa indrepte si legea functio

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 33 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 59 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum o ora
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°