In fond, balaurul sfintului Gheorghe nu e doar o fiara lipsita de mila, care sugereaza un adversar exterior sufletului nostru, el e si simbolul raului si perversiunii cuibarite in noi... Nu am prieteni care sa poarte numele serbat la sfirsitul saptaminii trecute: nici Gheorghe, nici George, nici Georgiana si, vai, nici macar Gigi. Din aceasta pricina cuvioasa, mi-am pastrat paralele si am ramas in camarile personale. Totusi, ziua trebuia sarbatorita intr-un fel oarecare. Muzicile zguduiau peretii si, sub bataia marunta a picioarelor, lustrele se clatinau amenintator. Am scotocit in biblioteca si am dat peste o carte mai veche despre bestiarul fabulos. E vorba acolo de sirena si dragon, de unicorn si ondina, de spiridusi si harpii. Am cautat, in consecinta, la termenul "balaur", fiindca, se stie prea bine, sfintul Gheorghe a ucis balaurul, dar am fost trimis la dragon (lucrarea e o traducere din franceza). Si aici, stupoare! Sfintul Gheorghe nu mai este tratat ca un sfint propriu-zis, venerat de popoare si invocat in rugaciuni, ci ca un biet impostor, al carui loc in hagiografii e o eroare si un sofism. Daca e sa dam crezare dictionarului meu, prelatul care a descoperit (si a denuntat) impostura sfintului Gheorghe ar fi fost nimeni altul decit papa Ioan al XXIII-lea. Se vede ca papa Ioan nu mai credea in povestile cu balauri si domnite amenintate. Pentru acest motiv, Sanctitatea Sa - constata autorul - l-a eliminat pe sfintul Gheorghe din calendar. Ioan al XXIII-lea a pus, prin urmare, sub indoiala nu numai realitatea luptei, a domnitei salvate si a dragonului, dar insasi realitatea acestui cavaler extrem de iubit in Evul Mediu. Dar ce spune naratiunea din sinaxar? Povestea e veche si, poate, bine cunoscuta de cititori. Sfintul Gheorghe (de ce i-am retrage titlul?) a trait in secolul al III-lea, in provincia Palestinei. A fost martirizat in Lydda, cu putin inainte de