Bucureşteanul este descendent al unei familii vechi de poeţi şi muzicieni. Bunicii, părinţii, unchii şi mătuşile i-au influenţat toată viaţa traseul muzical.
„Să faci parte dintr-o familie cu o asemenea moştenire culturală este în primul rând o onoare şi în al doilea rând o mare responsabilitate. Vorbind de stră-stră- străbunici, am pierdut şirul poeţilor paşoptişti, dar mătuşa mea, Eugenia Văcărescu Necula, acum retrasă din activitate, este poate cea mai cunoscută personalitate a familiei. Ea a dirijat Corul de Copii al Radiodifuziunii Române vreme de mai bine de 20 de ani“, spune mândru nepotul.
Horia şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Bucureşti. Pentru că locuia vizavi de Operă, mergea des cu tatăl său, Carol Văcărescu, violonist şi el, la repetiţii. Nu a dus dorul jucăriilor sau a distracţiilor copilăreşti pentru că a iubit vioara dintotdeauna. „Când nu eram la Operă, mă găseaţi prin parcurile dimprejur sau acasă, cântând la vioară“, îşi aminteşte tânărul muzician.
A început să studieze instrumentul cu corzi la vârsta de trei ani, cu profesorul Beno Schvartzman, coleg pe atunci al tatălui său în Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti. „Fratele meu, cu un an şi jumătate mai în vârstă, începuse de puţină vreme studiul viorii, iar eu vroiam cu orice chip să fac acelaşi lucru. După o intensă campanie de convingere, părinţii mei au cedat“, îşi aminteşte artistul.
La vârsta de 6 ani şi-a făcut prima apariţie publică, iar la 15 ani a debutat pe scena simfonică. A studiat cu profesorul Paul Ratz la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi cu celebrul violonist Eugen Sârbu, în Marea Britanie.
În Londra a ajuns accidental
„Nu am plănuit să mă mut acolo în prealabil, ci am decis să rămân în urma unei vizite“, a spus violonistul. Pentru că a simţit nevoia să cunoască oameni, culturi noi, să împărtăşească idei