Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeapsă: să trăiţi în ţara voastră!

Publicat in Vox Publica, luni 26 aprilie 2010 ·

Ceea ce se întâmplă în sistemul de sănătate arată cât de lipsită de valoare este viaţa noastră. Din păcate, românii secolului XXI mor cu zile prin spitale din motive de Ev Mediu, gen infectarea instrumentarului medical sau lipsa de pregătire/interes a personalului spitalelor. Cazul Ameliei Antoniu a redeschis o rană veche, a stârnit o emoţie nouă, dar lucrurile au fost dintotdeauna aşa. Tăriceanu, care s-a tratat în Franţa, sau Băsescu, care s-a operat în Austria, nu au făcut decât să ne sfideze: “Nu ne permitem să riscăm, vieţile noastre sunt mai preţioase decât ale voastre”.

Aş propune o pedeapsă: toţi politicienii din România să fie obligaţi să îşi trateze suferinţele în ţară. Să stea la rând cu orele la medicul de familie, să se înghesuie la specialist şi să le dea bani asistentelor, ca să le schimbe aşternuturile. Poate aşa vom avea clinici şi spitale mai curate, poate aşa personalul va deveni mai profesionist.

Asta nu ar fi însă de ajuns. Este nevoie de mai multe sancţiuni date oamenilor momentului, pentru a ieşi din mocirla în care ne scăldăm. Ministrul Turismului, Elena Udrea, ar trebui să îşi petreacă toate concediile în ţară, de preferinţă la Borsec sau Tuşnad, unde hotelurile stau să se prăbuşească, iar restaurantele arată ca nişte cârciumi de cartier. Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, ar trebui să facă săptămânal la volan traseul Nădlac – Constanţa şi retur; probabil că după două-trei drumuri va găsi modalitatea să construiască autostrăzi cu multe benzi pe sens. Ar fi interesant de văzut cum ar trăi Funeriu dintr-un salariu de profesor de gimnaziu, de 800 – 1.000 de lei, sau cum ar supravieţui Şeitan dintr-o pensie. Toţi politicienii ar trebui să fie obligaţi să circule prin traficul din Bucureşti fără antemergător cu girofar şi să aibă bone de prin partea locului, nu importate din Filipine.

Un bucătar care se respectă gust

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°