Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista de cumparaturi de primavara a primariei Aproape un miliard pentru vopsirea stalpilor si a bordurilor

Publicat in Ziua Constanta, luni 26 aprilie 2010 ·

Municipalitatea şi-a prezentat, în urmă cu câteva zile, cererea de ofertă prin care solicită, în schimbul unui contract de 84.033 de lei, fără TVA, achiziţionarea materialelor necesare pentru vopsirea stâlpilor Electrica şi RATC, dar şi a bordurilor de pe principalele artere de circulaţie din Mamaia şi Constanţa.

În 2009, contractul a fost predat unei societăţi din Târgovişte, S.C. Swarco Vicas S.A. pentru 56.176,6 de lei. Oferta acestora a fost aleasă în detrimentul altor doi ofertanţi.

Cei interesaţi îşi pot depune ofertele până pe 4 mai, urmând ca şedinţa de deschidere a ofertelor să aibă loc în aceeaşi zi, garanţia de participare fiind de 1.000 de lei.

Prin acest contract, municipalitatea vrea să cumpere vopsea galbenă, albă, orange, neagră şi albastră, diluant, 120 de trafaleţi, 20 de rezerve de trafaleţi, 700 de prelungitoare de trafaleţi, 10 perii de sârmă, 50 de perii de plastic, şpaclu, 50 de găleţi de plastic, 60 de pensule, folie polietilenă, deşeuri textile (lavete).

Potrivit invitaţiei numărul 248651, cererea de ofertă are ca etapă finală licitaţia electronică. După realizarea evaluării iniţiale integrale a ofertelor, urmează licitaţia electronică, autoritatea contractantă având obligaţia de a invita toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile, să prezinte preţuri noi. Invitaţia pentru organizarea licitaţiei electronice ar urma să se transmisă tuturor ofertanţilor, la două zile urmând să aibă loc şi procedura propriu-zisă. Dacă doi operatori economici ofertează acelaşi preţ, autoritatea contractantă va solicita participanţilor o propunere financiară în plic închis, caz în care clasamentul acestora se va face conform criteriului - preţul cel mai scăzut, pentru livrarea tuturor produselor şi cantităţilor menţionate în caietul de sarcini.

Contractul ar urma să se deruleze în termen de 48 de ore de la primirea comenzilor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 24 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 19 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 49 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°