Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, afirmă că situaţia financiară a armatei este aproape de avarie, în condiţiile în care aproape 80% din bugetul Apărării este cheltuit pe salarii şi pensii.
”Avem un buget - faţă de cel de 2,3% asumat când am intrat în NATO - de 1,31%, cam la fel cu cel de anul trecut. În acest context, cam 75-80% din bugetul Ministerului Apărării Naţionale este pentru salarii şi pensii. Şi cam 20% rămâne să ne îndeplinim misiunea, atât în ţară, cât mai ales în teatrele de operaţii. Este foarte greu. Suntem aproape de avarie, dar căutăm să ne îndeplinim misiunile şi în ţară şi mai ales în teatrele de operaţii”, a declarat, luni, la Cluj, ministrul Gabriel Oprea, citat de Agerpres.
El a mai spus că în situaţia economică actuală nu crede că se poate aştepta la o majorare a bugetului Ministerului Apărării.
”Nu cred că în contextul actual putem vorbi de o majorare, dar este imperios necesar să fim măcar lăsaţi cu acest buget, să putem să ne îndeplinim misiunile”, a subliniat Gabriel Oprea.
Ministrul Apărării a adăugat că preocuparea sa este aceea de a moderniza tehnica, 'mai ales tehnica din teatrele de operaţii', unde ”armata română face o figură foarte bună şi este respectată, deşi poate nu suntem la fel de dotaţi ca celelalte armate”.
Gabriel Oprea a fost prezent, luni, la Cluj-Napoca, alături de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, cu ocazia transferării unui teren aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale către Primăria municipiului, pentru construirea de locuinţe ANL. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, afirmă că situaţia financiară a armatei este aproape de avarie, în condiţiile în care aproape 80% din bugetul Apărării este cheltuit pe salarii şi pensii.
”Avem un buget - faţă de cel de 2,3% asumat când am intrat în NATO - de 1,31%, cam l