Mi s-a întîmplat zilele astea să ajung la Alba Iulia. Pentru prima oară. Nu am privit oraşul ca pe locul consfinţirii Marii Uniri, unde au loc defilări la 1 Decembrie, ci ca pe o localitate oarecare din ţară. Un oraş sărac azi. Dar cu locuitori care trăiesc sărăcia crizei cu o demnitate fără cusur. Oameni a căror construcţie interioară nu se lasă doborîtă cu una, cu două.
Oameni care nu se calcă în picioare cînd e vorba de dobîndirea unei slujbe, ci se respectă, respecînd rîndul celor dinaintea lor. Oameni care au convingeri profunde cu ajutorul cărora ştiu să depăsească neplăcerile şi urîciunile unei perioade nefaste. Oameni ai căror copii cred în cultură şi care, în pofida sărăciei lor, au un optimism care ar trebui transfornat în vaccin naţional, în aceste vremuri. Un vaccin al optimismului, al onoarei şi mai cu seamă al modestiei puternice, care ştie pe ce se întemeiază.
Mi s-a întîmplat zilele astea să ajung la Alba Iulia. Pentru prima oară. Nu am privit oraşul ca pe locul consfinţirii Marii Uniri, unde au loc defilări la 1 Decembrie, ci ca pe o localitate oarecare din ţară. Un oraş sărac azi. Dar cu locuitori care trăiesc sărăcia crizei cu o demnitate fără cusur. Oameni a căror construcţie interioară nu se lasă doborîtă cu una, cu două.
Oameni care nu se calcă în picioare cînd e vorba de dobîndirea unei slujbe, ci se respectă, respecînd rîndul celor dinaintea lor. Oameni care au convingeri profunde cu ajutorul cărora ştiu să depăsească neplăcerile şi urîciunile unei perioade nefaste. Oameni ai căror copii cred în cultură şi care, în pofida sărăciei lor, au un optimism care ar trebui transfornat în vaccin naţional, în aceste vremuri. Un vaccin al optimismului, al onoarei şi mai cu seamă al modestiei puternice, care ştie pe ce se întemeiază.