Alteta Sa, Printul Dimitrie Sturdza, alaturi de fratele sau, Printul Eric, au inaugurat sâmbata, 24 aprilie, noul dispensar medical din comuna Hodac, prin generoasa donatie de 48.000 de euro, bani folositi pentru reabilitarea dispensarului medical din localitate care risca sa fie închis datorita starii jalnice în care se afla. La eveniment au participat, alaturi de reprezentantii fundatiei elvetiene FAPAR, reprezentantantii Consiliului Local si ai Primariei Hodac, ai Consiliului Judetean Mures, precum si reprezentanti ai bisericii, care au sfintit, conform traditiei, noul locas de sanatate.
Un merit deosebit l-a avut familia Dogaru, care a facilitata acest ajutor venit din partea Printului Sturdza, dupa reabilitatea dispensarului din Ibanesti, dovada ca implicarea sociala a Printului Sturdza nu are vreo conotatie politica. Continuînd traditia familiei, bunica si mama Printilor Eric si Dimitrie Sturdza, fiind direct implicate în actiuni sociale în perioade vitregi ale istoriei României, au reamintit celor prezenti despre importanta implicarii sociale, din partea tuturor, astfel ca pe lânga bogatia naturii oferita de Dumnezeu sa fie completata si de bogatia venita din interiorul fiecaruia dintre noi, pentru ajutorarea celor nevoiasi. Prin acest gest al Printului Sturdza, peste cinci mii de oameni din Hodac beneficiaza de un locas care poate sa asigure servicii medicale la standardele europene, dovada ca sprijinul înaltului oaspete continua sa reprezinte o certitudine pentru locuitorii Vaii Gurghiului, existând sperante ca si locuitorii din Gurghiu vor beneficia de o investitie similara.
Am avut mare noroc cu sprijinul Printului Sturdza
„Printul Dimitrie Sturdza, împreuna cu fratele dânsului, Eric, si reprezentantii Fundatiei elvetiene FAPAR, au facut un efort deosebit, prin aceasta donatie de 48.000 de euro, pentru reabilitarea si renovarea dispen