Hortensia Papadat-Bengescu a creat o ideologie feminină
Prozatoare şi autoare dramatică, Hortensia Papadat-Bengescu este o voce care s-a impus în prima jumătate a secolului al XX-lea. A avut norocul să fie apreciată şi încurajată de Garabet Ibrăileanu şi de a fi o apropiată a revistei Viaţa Românească, iar mai târziu să se integreze Cenaclului "Sburătorul". Aprecierile favorabile ale lui Eugen Lovinescu (autoritatea critică ce i-a orientat şi marcat creaţia literară) şi sentimentul apartenenţei au determinat-o pe autoare să spună: "Aparţin acum unei grupări literare. Acei ce nu cunosc gustul izolării nu cunosc nici preţul unei ambianţe".
Născută într-o familie de intelectuali - tatăl ofiţer, mama profesoară, Hortensia Bengescu a fost atrasă încă din copilărie de muzică şi literatură. A dorit să-şi continue studiile superioare la Paris. Mentalităţile timpului şi aspiraţiile diferite ale mamei sale - excesiv de protectoare - au obligat-o să renunţe la visele pariziene. Bref, se căsătoreşte cu mult mai vârstnicul magistrat N. Papadat, cu care nu ajunge la o împlinire afectivă, nici la comunicarea intelectuală dorită. Au avut cinci copii, pe care i-au crescut în oraşe de provincie, acolo unde magistratul îşi exercita funcţia. A trăit cu mâhnire sentimentul dezolant de însingurare şi captivitate, în timp ce tânjea după mediul pentru care se simţea făcută, un spaţiu cultural, cu reviste şi cenacluri literare.
Nevoia sa de a se exprima era vitală, ca formă de supravieţuire într-o căsnicie cu un soţ care nu îi împărtăşea preocupările intelectuale. Dorinţa sa de confesiune s-a exprimat întâi în consistente şi lirice epistole către o prietenă scriitoare, Constanţa Marino, care o şi încurajează să încerce scrisul literar. Mai târziu, a întreţinut un dialog epistolar constant, timp de nouă ani, cu mentorul său, Garabet Ibrăileanu. O parte
