Despre ce rigoare procedurală poate fi vorba într-o ţară în care legea, instituţiile şi demnităţile nu sunt la dispoziţia cetăţeanului, ci la cea a clientelei politice?

Nu contest faptul că România este o democraţie - doar că este una primitivă, cu reminiscenţe feudale, nefuncţională. Modernitatea politică, ceea ce se numeşte democraţie liberală, presupune, pe lângă „alegeri libere şi corecte", funcţionarea statului de drept. În esenţă, aceasta înseamnă Justiţie deasupra discuţiilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi rigoare procedurală. Despre Justiţie am tot scris! E plină presa în general de „performanţele" sale, cum e plină şi de cazuri de încălcare flagrantă a drepturilor şi libertăţilor. ­M-aş opri puţin asupra ultimei dimensiuni.

Un stat modern este funcţional atunci când instituţiile şi legile se metamorfozează din simple forme în factori care stimulează dezvoltarea unei vieţi comunitare corecte şi orientate spre dezvoltare. Nu este greu să creezi legi şi instituţii - sub presiune europeană am reuşit şi noi în circa două decenii. E greu să le faci să şi funcţioneze în sensul dorit, pentru că asta presupune rigoare procedurală. În absenţa acesteia, legile şi instituţiile rămân forme fără fond şi incapabile să provoace fondul pentru a fi cu adevărat „umplute".

Adevărul este că prima noastră modernizare, dincolo de contextul internaţional nefavorabil de atunci, a eşuat tot în această privinţă, a adoptării rigorii procedurale, astfel încât lucrurile evoluau, mai degrabă, în funcţie de hatâr şi coterie decât de lege şi competenţe. Comunismul a fost un sistem aberant de rigorist, care obliga la transgresarea procedurilor, altfel că nici de acolo n-a fost ceva de moştenit în această privinţă. Din acest motiv, mi se umple inima de bucurie când îi aud pe preşedinte şi alţi politruci de vază ce frumos vorbesc despre modernizarea s