Prezenţa Primei Doamne a Franţei în distribuţia filmului ”Midnight in Paris”, care va fi turnat în această vară, la Paris, a fost confirmată, joi, de regizorul acestui lungmetraj, cineastul american Woody Allen. De obicei extrem de zgârcit în privinţa detaliilor despre proiectele sale cinematografice, Woody Allen a confirmat prezenţa actorilor Owen Wilson, Marion Cotillard, Rachel McAdams şi Kathy Bates pe afişul filmului ”Midnight in Paris”, dar şi pe cea a soţiei preşedintelui Franţei, Carla Bruni. Din distribuţia acestui film mai fac parte Michael Sheen, Nina Arianda, Tom Hiddleston, Corey Stoll, Mimi Kennedy şi Kurt Fuller. ”Midnight in Paris” este o comedie romantică, ce prezintă povestea unei familii care călătoreşte în capitala Franţei, în interes de afaceri şi pe cea a unui cuplu de tineri recent logodiţi, a cărui viaţă va fi transformată de această călătorie. ”Filmul celebrează pasiunea unui tânăr bărbat pentru oraşul Paris, explorând în acelaşi timp iluzia pe care oamenii o au adeseori, crezând că vieţile celorlalţi sunt mai bune decât ale lor”, a declarat Woody Allen. Filmul este produs de Letty Aronson, Steve Tenenbaum şi Jaume Roures şi face parte dintr-un contract de finanţare a trei lungmetraje, semnat de compania lui Woody Allen, Gravier Prods şi Mediapro. Compania de producţie cinematografică spaniolă Mediapro a produs şi precedentele două filme ale regizorului american – ”Vicky Cristina Barcelona” şi ”You Will Meet a Tall Dark Stranger”, ce va fi proiectat în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes şi va fi lansat pe marile ecrane în această toamnă.
Autori: A.B.
Prezenţa Primei Doamne a Franţei în distribuţia filmului ”Midnight in Paris”, care va fi turnat în această vară, la Paris, a fost confirmată, joi, de regizorul acestui lungmetraj, cineastul american Woody Allen. De obicei extrem de zgârcit în pr