Măsura luată de Ministerul Finanţelor, prin care se interzice vânzarea de ţigarete în duty-free-uri, a scăzut contrabanda cu ţigarete doar în proporţie de 2,3%, ceea ce înseamnă că evaziunea fiscală este de "numai" 977. mil. euro, faţă de 1 mld. euro cât era în prima lună din an. Cu alte cuvinte, nemaiputându-şi procura ţigaretele la preţuri mici fin duty-free-uri, românii s-au reorientat, intensificând contrabanda cu ţigări aduse din Ucraina şi Moldova şi nu numai...
Datele prezentate sunt cuprinse într-un studiu comandat de British American Tobacco şi Japan Tobacco International şi realizat pe baza răspunsurilor a 2.500 persoane din întreaga ţară. "Faptul că piaţa ţigărilor de contrabandă a scăzut reprezintă un semnal pozitiv. (...) Totuşi, produsele de contrabandă acoperă în continuare o cotă foarte mare a pieţei atât în profit, cât şi în volume", a declarat pentru Mediafax Adrian Popa, Head of Corporate & Regulatory Affairs South East Europe British American Tobacco.
În urmă cu o lună, Garda Financiară anunţa, confirmând datele prezentate de producătorii din industria tutunului, că evaziunea fiscală din domeniu se ridică la 1 miliard de euro, principalele surse fiind traficul cu Ucraina, Republica Moldova şi duty-free-urile.
Comisarul general al Gărzii Financiare (GF), Ladányi Árpád Csaba, explica atunci că, la nivelul Gărzii Financiare, s-au stabilit noi indicatori de performanţă pentru secţiile judeţene, cum ar fi identificarea depozitelor clandestine de ţigarete şi chiar a micilor fabrici clandestine, deşi o astfel de unitate nu a mai fost descoperită din 2007. "Dacă nu putem să oprim traficul de frontieră sau să identificăm depozitele, atunci vom merge permanent în control la vânzătorii ambulanţi şi din pieţe. În opinia noastră, s-a terminat traficul de ţigări cu TIR-ul", adăuga, la 25 martie, comisarul general al GF. La începutul lunii m