Criza politică pe care o traversează din nou Belgia acum, a treia în trei ani, este generată de un conflict lingvistic între cele două regiuni principale ale ţării Flandra şi Wallonia. Pentru a înţelege originile problemei, trebuie mers înapoi pe firul timpului până la creerea Belgiei în 1830 şi la semnarea Constituţiei în 1832, Constituţie care prevedea o singură limbă naţională, franceza. Un reportaj realizat de corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.(audio)

Criza politică pe care o traversează din nou Belgia acum, a treia în trei ani, este generată de un conflict lingvistic între cele două regiuni principale ale ţării Flandra şi Wallonia.

Pentru a înţelege originile problemei, trebuie mers înapoi pe firul timpului până la creerea Belgiei în 1830 şi la semnarea Constituţiei în 1832, Constituţie care prevedea o singură limbă naţională, franceza.

Le-a trebuit flamanzilor mai bine de o sută de ani şi ceva prosperitate economică pentru a-şi vedea înscrisă limba flamandă în Constituţie în 1947.

Acel moment marchează însă şi dorinţa lor ca pe teritoriul Flandrei limba unică să fie flamanda, lucru lesne de realizat în toată regiunea mai puţin în jurul capitalei Bruxelles, unde pe teritoriu flamand locuiesc o majoritate de francofoni.

Aşa s-au născut în 1964 ceea ce numim astăzi comunele cu facilitate lingvistică în care francofonii îşi pot practica limba cu toate că flamanzii, mai ales naţionaliştii, spun că aceasta este o idee foarte proastă.

Şi pentru a-i împinge pe francofoni afară din aceste comune flamande limitrofe Bruxellului, politicienii flamanzi propun de câteva zeci de ani scindarea electorală a circumscripţiilor de lânga capitală.

Bruxelles Halle Vilvoorde (pe scurt BHV) este circumscripţia care include capitala şi comunele flamande limitrofe, o scindare a sa ar retrage dreptul de vot al francofonilor