Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Iosif Hodorog îşi împarte timpul între alpinism şi fotografiat

Publicat in Adevarul, luni 26 aprilie 2010 ·

Târgovişteanul petrece foarte mult timp în natură, pe munte, şi îi place să surprindă fotografii cu peisajele pe care le vede.

Ştefan Iosif Hodorog este un tânăr care petrece mai mult timp pe munte decât în mediul urban. Pentru acesta, natura este o binecuvântare, un loc în care te simţi liber, un loc care îţi oferă tot ce ai nevoie. S-a îndrăgostit de munte de la prima sa excursie, la 14 ani. „Pe la sfârşitul clasei a VIII-a am avut câteva excursii la munte cu şcoala şi am rămas profund umit de ce îţi poate oferi natura. Aer curat şi revigorator, apă pură de izvor, peisaje de nedescris în cuvinte, natura ne oferă toate acestea pentru că ne iubeşte”, spune Ştefan.

Părinţii nu îl lăsau însă să plece pe munte singur, mai ales că avea o vârstă fragedă, astfel că Ştefan s-a înscris într-un grup de cercetaşi. „Am stat cam un an de zile în acel grup de cercetaşi şi am tot mers pe munte. Am învăţat bazele muntelui, tot ce era nevoie să ştiu despre el. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea”, mărturiseşte tânărul târgoviştean.

Mai mult pe munte decât acasă

A cunoscut, apoi, câţiva prieteni care au împărtăşit aceeaşi pasiune şi a început să meargă prin toate zonele muntoase cunoscute din ţară, Munţii Piatra Mare, Babele, Sfinxul, Cheile Urşilor, Cheile Tătarului, Lacul Bolboci, Lacul Scropoasa, Leaota, în Bucegi, ajungând chiar şi în Munţii Apuseni la Cheile Vadului, Peştera Vadu Crişului, Şuncuiuşi, Peştera Unguru Mare şi Unguru Mic. „Mă bucur că am întâlnit oameni care, la fel ca mine, sunt pasionaţi de natură. Ajunsesem să stau mai multe pe munte decât acasă. Dacă mă sunau la ora 1 noaptea să mergem pe munte, îmi făceam rucsacul şi o luam din loc ”, spune tânărul în vârstă de 20 de ani.

A mers singur în Apuseni

Işti, cum îi spun prietenii, este un om căruia îi place aventura, iar uneori o ia si

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°